În Sectorul 5 „Gala de Box”, eveniment organizat în premieră în cadrul proiectului „EDUCAȚIE ȘI SĂNĂTATE PRIN SPORT”

8/4/2017 9:10:35 AM

Vineri, 4 august 2017, Primăria Sectorului 5, prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”, organizează în incinta Pieței Ferentari „Gala de Box Sector 5”, un eveniment sportiv care face parte din proiectul „EDUCAȚIE ȘI SĂNĂTATE PRIN SPORT”.

          Astfel, cu începere la ora 18.00, competiția cu caracter educațional, prin intermediul căreia se dorește promovarea educației fizice ca alternativă a reducerii ratei infracționalității și abandonului școlar, prin desfășurarea de activități sportive, va aduce în ring 30 de sportivi, selectați din rândul tinerilor locuitori ai Sectorului 5.

          Meciurile demonstrative vor fi susținute în prezența unor invitați de onoare, foste glorii ale sportului românesc, precum Dorel Simion, Marian Simion și Gheorghe Simion, reprezentanți ai presei și ai cluburilor sportive de profil.

          Evenimentul se va încheia prin decernarea premiilor, tinerilor câștigători fiindu-le oferite cupe și medalii, dar și diplome care să le ateste performanța în domeniu.

          Scopul proiectului EDUCAȚIE ȘI SĂNĂTATE PRIN SPORT” este acela de a identifica potențiali tineri luptători ce ar putea urma o carieră în domeniul sportului de performanță, oferindu-le acestora oportunitatea de a se integra social și de a-și depăși condiția de apartenență la grupurile vulnerabile determinate de etnie sau familii monoparentale.